New World Order

Discutam zilele trecute cu un prieten despre efectele globalizarii, automatizarii, a... modernizarii lumii in care traim. Cum ca milioane de oameni raman fara serviciu din cauza celor spuse mai sus. Tot odata, ne gandeam (ca tot omul de altfel) daca e un paradox sau nu sa faci bani stand acasa.

Si uite asa m-a traznit o imagine. Cum ar fi daca lumea ar evolua asa de mult incat fiecare dintre noi am avea un robotel, proprietate personala, care sa ne faca treaba la serviciu, iar noi sa primim salariul ca si cum am lucra acolo. Ok, e cam futuristica ideea, dar hai sa ne imaginam urmatoarea chestie:

Un patron are o fabrica de incaltaminte, sa zicem. Globalizarea presupune inlocuirea tuturor angajatilor cu masini care sa faca treaba de 3 ori mai repede si mai bine decat ei. Dar, patronul are o idee - il pune pe fiecare angajat sa plateasca masina care il inlocuieste pe el, acesta din urma urmand sa stea acasa si sa primeasca salariul ca si inainte cu singura conditie sa se ocupe de intretinerea masinariei cu pricina.

Astfel omul ar avea timp liber pentru familie, pentru lucrurile care il fac pe el fericit, patronul ar plati acelasi salariu pt o cantitate de 3 ori mai mare de produse si o calitate superioara, si nici nu ar sta cu grija la toate masinariile (revizii/reparatii/intretinere). Cu totii cred ca am ajuns la concluzia ca un serviciu bun degeaba iti da venituri mari, daca nu iti da si timp sa te bucuri de ele. Let's make the world a better place!

Cateva imagini de la un smoking fotoshoot cu fratimiu:

I believe I can fly

Din pacate totul are un sfarsit pe lumea asta. Chiar si lucrurile bune. De exemplu, cum am ajuns astazi la serviciu si am deshis calculatorul, am aflat ca Luciano Pavarotti a decedat astazi, la varsta de 71 de ani. Dupa cum spunea statusul cuiva, s-a mai dus o epoca...

O vorba spune "Nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat". Intradevar, dar eu cred ca trebuie sa mergem mai departe de atat si sa facem acel lucru sa se intample din nou. Si din nou. Si din nou.

Pretuieste fiecare moment din viata impreuna cu cei dragi. Fa-ti prieteni, bucura-te de cei pe care ii ai. Incearca lucruri noi, chiar daca par nebunesti la prima vedere.

Chiar te provoc sa incerci in viitorul apropiat ceva ce nu ai incercat niciodata. O mancare ciudata, din alta tara, un sport extrem, sa treci peste o prejudecata, sa inviti undeva o fata/un baiat pe care nu ai avut curaj sa il/o inviti pana acum, sa faci orice din ceea ce te face pe tine fericit/a.

Succes!

La sters de praf

Uite ca s-a pus praful pe blogul meu de cand nu am mai scris aici. Nu e vorba ca nu am mai facut poze, dar pur si simplu nu am mai avut timp.

Nu stiu ce imi rezerva viitorul inca, asa ca nu va pot promite ca voi scrie cat de curand din nou. Dar voi incerca.

Deocamdata am planuri. Sau mai bine zis, imi fac planuri. Sunt si ele bune la ceva, nu? Adica, in afara de faptul ca visezi cu ochii deschisi. E primul pas in a realiza un lucru.

Mi-e greu sa imi pun in ordine prioritatile. Nu stiu exact ce vreau. Si nici nu stiu cine este cel sau cea pe care pot sa intreb si sa imi raspunda prompt si la subiect, asa cum ma intereseaza pe mine. Fara ocolisuri si intrebari retorice.

Am multe povesti de spus de cand nu am mai scris aici, dar lasam pe alta data. Acum cateva fotografii recente. De saptamana trecuta. Cluj.

Sari!

Stau si ma gandesc cum ne plafonam noi, oamenii uneori. Cunosc destul de putine persoane care sunt gata sa faca anumite schimbari sau sacrificii, fara sa fie constienti in totalitate de urmari.

Ceea ce ne tine, deci, sa facem ceva mai bun este frica de schimbare. Ne e teama sa ne schimbam locul de munca, sa ne schimbam anturajul, sa ne schimbam viata.

Consider ca ar trebui ori de cate ori ne permitem, sa dam ceva bun (sau mai putin bun), pe altceva mai bun. Niciodata invers.

Cel mai bun sfat pe care il pot da acum este: sari! Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla? O viata ai. Traieste-o!

Exploratori, drepti !!!

Astazi as vrea sa va prezint o organizatie aparte.

Ei sunt Exploratorii. Pentru cei care nu stiu, sunt un fel de cercetasi. Intr-o oarecare masura, e ca armata pentru copii cu varste intre 11-15 ani.

Invata tehnici de supravietuire, viata in natura, orientare, urme de animale, noduri, si muuulte alte specializari cu caracter practic si extrem de interesante. Si, nu in ultimul rand, invata sa-L cunoasca pe Dumnezeu, pentru o viata echilibrata.

In tabere, camporee, excursii, festivaluri sau doar intalniri, poti vedea cum vin copii bucurosi si plin de zel sa invete lucruri noi sau sa le aplice pe cele pe care deja le stiu.

Organizatorii si instructorii sunt niste oameni minunati, langa care iti doresti sa fii mereu.

Ar fi o multime de lucruri de spus, si oricum cuvintele nu pot exprima ceea ce simt fata de Exploratori, asa ca sunt de prisos.












Multumiri lui Levi pentru poza 3, iar lui Cosmin pentru poza 8.

Night at the musem

Viata mea e ca un film cu o distributie proasta. Nici pana acum nu am reusit sa ii inteleg pe deplin actiunea; am momente cand zic: uite, iar au copiat astia faze din filme americane.

Nici macar nu pot sa-mi dau seama ce fel de film e. Comedie, drama, horror, sau o telenovela proasta la care nu se uita nimeni.

Unii dintre actori sunt plin de zel si le place ceea ce fac. Altii, fac doar figuratie.

Cred ca as alege sa fie o comedie. Sa se simta bine cei care privesc. Sa vrea sa se uite din nou. Si totusi... cine isi doreste sa duca o viata de rasul lumii?

Daca ar fi sa fie drama, e bine. Trezesti amintiri in sufletele oamenilor, le dai trairi si faci apel la sentimentele lor. Si totusi... nu mi-ar placea sa traiesc o drama.

Cred ca mi-ar placea sa fie un film de actiune. Sa tina publicul cu ochii cascati pana la final, iar apoi sa plece multumiti. Dar... cum ar fi ca viata sa aiba numai intorsaturi neasteptate, pericol la tot pasul si spre sfarsit, moartea multor actori.

Comedie romantica. Da! Cred ca se potriveste. Traiesc o poveste romantica de te apuca rasul. Mda.... asta era.















*Multumiri lui Viermi :)