O felie mare si dulce de copilarie

Imi cautam inspiratia printre cotloane nemaiumblate in ultima vreme ale mintii mele.... Dupa ce am suflat praful si am dat la o parte panza de paianjen, tot nu puteam vedea nimic, si nu intelegeam de ce. Mi-am dat seama ca pentru a putea deshide cufarul cel vechi si plin de comori, trebuia mai intai sa trag obloanele in laterale, ca sa pot vedea unde e cheia cea grea si ruginita.

Cand am luat-o in mana, am simtit vopseaua verde cum se cojeste. Am bagat-o in incuietoare, am rasucit-o de 2 ori spre dreapta, si voila. Cufarul e descuiat. Insotit de un scartait anemic si un miros de vechi, dar totusi placut, capacul a fost dat la o parte si acum puteam vedea continutul. Cufarul era gol. Nu mi-a mai ramas pic de copilarie. Am terminat pana si ultima bucata.

Cu fiecare pas de sotron, cu fiecare "rata vanata", cu fiecare an-dan-te copilaria se indeparta. Nu stiam asta atunci, si daca as fi stiut nu mi-ar fi pasat. Eram prea copil pentru lucruri mari. Mai vreau copilarie. As mai cere o portie, sau macar o felie. Da, o felie mare si dulce de copilarie.

Sunt bucuros ca am de la cine sa gust si sa mai simt aroma din cand in cand. Mai vreau!