Night at the musem

Viata mea e ca un film cu o distributie proasta. Nici pana acum nu am reusit sa ii inteleg pe deplin actiunea; am momente cand zic: uite, iar au copiat astia faze din filme americane.

Nici macar nu pot sa-mi dau seama ce fel de film e. Comedie, drama, horror, sau o telenovela proasta la care nu se uita nimeni.

Unii dintre actori sunt plin de zel si le place ceea ce fac. Altii, fac doar figuratie.

Cred ca as alege sa fie o comedie. Sa se simta bine cei care privesc. Sa vrea sa se uite din nou. Si totusi... cine isi doreste sa duca o viata de rasul lumii?

Daca ar fi sa fie drama, e bine. Trezesti amintiri in sufletele oamenilor, le dai trairi si faci apel la sentimentele lor. Si totusi... nu mi-ar placea sa traiesc o drama.

Cred ca mi-ar placea sa fie un film de actiune. Sa tina publicul cu ochii cascati pana la final, iar apoi sa plece multumiti. Dar... cum ar fi ca viata sa aiba numai intorsaturi neasteptate, pericol la tot pasul si spre sfarsit, moartea multor actori.

Comedie romantica. Da! Cred ca se potriveste. Traiesc o poveste romantica de te apuca rasul. Mda.... asta era.















*Multumiri lui Viermi :)

În bătaia vântului - vânătăi?

Ca orice alt lucru natural, vântul are uneori o forţă atât de mare incât distruge tot ceea ce intâlneşte. Lasă în urmă oameni cu vieţi zguduite, goi pe dinăuntru, fără adăpost, fără speranţă.

Sapă urme adânci în şirul evenimentelor ce vor urma, schimbându-le radical. Deodată, oamenii care luptă cu vântul se trezesc fără agoniseala lor din ultimii ani, nevoiţi sa ia viaţa de la inceput. Nu mai au nimic din ce au avut, nu mai ştiu nimic din ce au ştiut. Toată percepţia lor despre viaţă se schimbă, într-o manieră deloc plăcută.

Se spune că dragostea este ca vântul. Nu o poţi vedea, dar o poţi simţi.

Da, o poţi simţi cum ucide, încet, încet, toate năzuinţele, visurile, toate planurile şi toate viziunile.

La ce altceva mai e bun vântul:

Ducks

Nothing to say.